El își folosea timpul liber ca să-i ajute pe ceilalți. El le-a fost alături celor în dificultate aflați în spital, i-a ajutat financiar, servindu-le în toate modurile posibile – chiar curățindu-le vesela dacă a fost nevoie. În anul 1919, după primul război mondial, a fost o epidemie de gripă asemănătoare cu cea din 1957, însă mult mai devastatoare. Ea a făcut foarte multe victime, astfel încât a insuflat oamenilor o frică de moarte. Le-a fost frică să se infecteze, lăsând astfel prietenii și rudeniile bolnave fără ajutor și îngrijire. Fără să ia în considerare pericolul asupra propriei vieți, Sant Kirpal Singh a organizat serviciul de ajutorare socială. El însuși a îngrijit victimele acestei boli, ca să le ușureze suferința pe cât a fost posibil.

În mod similar, cam în același timp s-a declanșat în Punjab și epidemia de ciumă, care secera zi de zi atât de multe vieți omenești, încât oamenii de pretutindeni au fugit, lăsând în urmă în agonie aparținătorii lor, care au fost infectați cu această boală teribilă. El a convocat din nou un grup de voluntari altruiști și s-au aruncat fără frică în serviciul celor bolnavi și neajutorați, sprijinindu-i în momentele cele mai critice, oferindu-le medicamente și alinându-le suferința.

Odată, Sant Kirpal Singh și-a vizitat unchiul, care era bolnav în Lahore. Sant Kirpal Singh a avut în acea vreme peste douăzeci de ani, câștigându-și în acea perioadă existența muncind cu sudoarea frunții Sale. El și-a dus unchiul în spital și a avut grijă de el acolo în fiecare zi, dându-i diferite medicamente și mâncare. Într-o zi, pe când îi dădea unchiului Său o cană de lapte, privirea Lui a fost atrasă de un om bătrân, care era doar un schelet uscățiv, fiind culcat pe un pat alăturat, fără să fie acoperit măcar cu o pătură. Sant Kirpal Singh s-a dus la el și l-a întrebat dacă are nevoie de ceva. Ochii bătrânului s-au umplut cu lacrimi de recunoștință și a oftat din adânc ușurat, pentru că cineva în această lume mare și întunecată a venit la el și l-a întrebat dacă are nevoie de ceva.

Începând din acea zi, Sant Kirpal Singh l-a îngrijit atât pe unchiul Său, cât și pe acel om bătrân, în același mod, cu tot ce era nevoie. Din acest motiv El a trebuit să trăiască mai multe zile din năut uscat și apă pură. Unchiul său a fost mirat de acest lucru și a spus: „Tu faci tot ce poți pentru mine, deoarece sunt unchiul tău; poate de aceea pot avea puțin pretenția de a cere ajutorul Tău. Dar văd că acest om bătrân, care este aproape piele și oase și nu are niciun ban, care nici nu Te poate recompensa pentru serviciile Tale, este îngrijit de Tine plin de iubire, la fel ca și mine. ” Sant Kirpal Singh i-a răspuns plin de modestie: „Stimate unchi, pentru mine sunteți amândoi la fel. El are dreptul la mine în aceeași măsură ca și tine. În realitate, întreaga creație are dreptul asupra mea. Eu sunt aici în slujba întregii creații, iar creația este în slujba mea. Noi suntem o entitate, nu două. Eu aparțin tuturor, nu doar unei singure ființe.”